Ce este Sindromul ovarelor polichistice?

femeie insarcianta

Ovarele polichistice nu sunt ceva ieșit din comun în rândul femeilor tinere, și se referă la faptul că structura țesutului acestor organe este formată din mai multe mici chisturi. Sindromul ovarelor polichistice este însă altceva, caracterizându-se printr-un dezechilibru hormonal: un nivel ridicat de hormoni masculini androgeni, ovulație rară sau chiar absentă. Asupra cauzelor, simptomelor și  implicațiilor acestui diagnostic în cazul femeilor care doresc să conceapă, aduce lămuriri dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Sindromul ovarelor polichistice are încă destule secrete pentru specialiști în ceea ce privește cauzele sale. Cu toate acestea, s-a conturat tot mai pregnant ipoteza că ereditatea joacă un rol important și că la o femeie a cărei mamă sau bunică a suferit de acest sindrom, riscul să primească acest diagnostic este destul de ridicat. Așadar, prima cauză este una genetică. Apoi mai sunt „învinovățite” anomaliile nivelului unui hormon (insulina), mai precis rezistența țesuturilor organismului la efectele acestuia. Dezechilibrul hormonal mai poate viza niveluri ridicate de testosteron, hormon luteinizant și prolactină, sau unul scăzut de globulină.

Simptomele sindromului ovarelor polichistice pot varia de la caz la caz. Mai mult, ele pot apărea și dispărea în timp, făcând diagnosticarea dificilă. „Ciclul menstrual neregulat, rar, uneori foarte dureros – iar în unele cazuri absența lui -, pilozitatea în zone în care aceasta este minimă la femei (abdomen, față), prezența acneei, creșterea rapidă în greutate corelată cu dificultatea de a slăbi și tulburările de comportament (depresie) sunt simptome clasice ale acestei afecțiuni”, afirmă dr. Andreas Vythoulkas. Diagnosticul este pus interdisciplinar, prin colaborarea ginecologului cu endocrinologul.

Recunoscut ca principală cauză de infertilitate, sindromul ovarelor polichistice face imposibilă concepția atâta vreme cât este caracterizat de lipsa ovulației. Aici intervine specialistul în infertilitate, care are la dispoziție două tipuri de tratamente, de primă linie și de linia a doua. Tratamentul de primă linie constă în stimularea ovariană, anterior căreia va administra anticoncepționale orale pentru scăderea nivelului hormonului luteinizant în vederea diminuării riscului de avort spontan. Tratamentul de linia a doua – numai după eșecul tuturor variantelor medicamentoase – în cazul sindromului ovarelor polichistice îl reprezintă drillingul ovarian. „Este o intervenție laparoscopică în cadrul căreia este stimulată eliberarea ovulelor. Obținerea unei sarcini are loc de cele mai multe ori prin tehnici de reproducere umană asistată”, a mai precizat dr. Andreas Vythoulkas.

 

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *