VEST FEST – principalul festival de Hip-Hop din țară

unnamed

VEST FEST este principalul festival de Hip-Hop din țară ce are loc an de an în Timişoara. Festivalul a luat naștere, în primul rând, pentru a acoperi lipsa unui festival de cultură urbană în România, dar și datorită experienței vaste pe care organizatorii o au pe această nișă, incă din anul 2008.

Ajuns la cea de-a IV-a ediție, VEST FEST a fost clasat pe locul doi în rândul festivalurilor din Timișoara din punct de vedere al numărului de participanți, peste 30.000 de oameni până în prezent, încă de la prima ediție. Ambiția festivalului este de a deveni unul dintre principalele festivaluri de Hip-Hop din Europa și unul dintre cele mai importante festivaluri din România. Astfel că, de la an la an, line-up-ul, producția și publicitatea de care beneficiază festivalul cresc exponențial.

În anul 2017, festivalul a fost redefinit din punct de vedere al identității vizuale, primind totodată și conceptul sub umbrela căruia se vor desfășura viitoarele ediții:

Jungla Urbană, sau, altfel spus - The Land of Wild Beats.

De la un an la altul, animalul central din tematica festivalului se schimbă. În 2017 imaginea VEST FEST s-a construit în jurul lupului, iar în 2018 vizualul festivalului a avut în prim-plan un animal reprezentativ pentru țara noastră: ursul.

Ediția din acest an are un aer mai exotic si, totodată, mai relaxat, prin prezența unui animal mai grațios în centrul afișului: girafa. Motivul alegerii acestui animal îl reprezintă faptul ca in 2018 trei specii de girafe au fost adăugate la lista roșie a speciilor amenințate ale Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), și anume girafele Kordofan și Nubian ca „critic amenințate”, iar girafa reticulată ca „pe cale de dispariție”.

Totodată VEST FEST s-a implicat încă de la prima ediție în susținerea comunității și va continua să investească o parte din profit în cauze sociale.

Ediţia – VEST FEST 2016

A fost construit un mini skate-park, care a fost donat pe urmă comunității, deoarece nu exista un astfel de spațiu în Timișoara.

Ediţia – VEST FEST 2017

Au fost plantaţi copaci pentru fiecare bilet vândut la festival.

Ediţia – VEST FEST 2018

Întrucât în anul 2018 animalul central al festivalului a fost ursul, o parte din banii încasați din vânzarea biletelor au fost donați către un ONG specializat în protejarea urșilor de pe teritoriul României.

Ediţia – VEST FEST 2019

Din dorința de a trage un semnal de alarmă legat de starea actuală a mediului înconjurător, vom începe eliminarea plasticului din întregul festival, începând cu 2019.

În acest sens vom elimina recipientele de plastic precum: pahare, sticle, farfurii în zona food court, cât și a consumabilelor de bar precum paiele de băuturi. Toate aceste vor fi înlocuite cu materiale din carton sau hârtie.

Intenția este de a elimina complet prezența plasticului în cadrul festivalului până în anul 2021, an în care Timișoara, orașul gazdă, va fi Capitala Culturală Europeană.

Ediţia 2019:

VEST FEST se pregătește de cea de-a 4-a ediție!
Două scene, silent party, food court & chill zone în incinta complexului Senator de la ieșire din Timișoara.
3 zile de festival, în perioadă 24-27 octombrie, cu artiști precum:
• XZIBIT (USA)
• S.A.R.S. (SRB)
• ZALE
• EL NINO
+ mulți alții.
Bilete disponibile pe http://www.vestfest.ro și rețeaua de magazine partenere.

Timisoara 24-27 octombrie 2019

3 zile de concerte

20 de artiști

aprox. 14000 persoane prezente în cele 3 zile de festival

3 scene:

  1. Main Stage (Hip-Hop, Rock, Alternative);
  1. Cardio Stage (Electro/Tehno);
  1. Silent Forest (Silent Disco).

Anul acesta headliner-ul festivalului este artistul de origine americană, Xzibit.
Artistul este unul dintre cei mai apreciați mcee ai genului și unul dintre cei mai cunoscuți hip-hoperi din lume, laolaltă cu artiști precum Snoop Dogg, Dr. Dre sau Eminem cu care are numeroase colaborări.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns