De ce se pătează dinții – cauze și metode de tratament

dinti perfecti

Când natura te binecuvântează cu o dantură impecabilă, ai mare grijă de ea. Nu rata niciun ritual din igiena zilnică și vizitează regulat  medicul stomatolog pentru un consult de rutină. În acest fel te asiguri că ții la distanță cariile, sau orice fel de “întâmplare” nefericită, care iți poate afecta dinții sănătoși. 

Pătarea dinților este una din cele mai întâlnite afecțiuni cu care te poți confrunta de-a lungul vieții. Iată ce ne spune despre acest acest lucru dr.Lorelei Nassar, medic specialist cu o experiență de 25 de ani în chirurgie și implantologie:

“Cauzele acestei afecțiuni pot fi de două tipuri: fie intrinseci, din cauza fluorozei sau tratamentului cu tetraciclină la copii mici până în 6 ani, sau extrinseci, din cauza consumului excesiv de cafea, fumat, consum de sucuri acidulate, consum de vin roșu sau ceai. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, cele două tipuri de colorări pot fi prezente în același timp”.

Care sunt simptomele de debut? “Există posibilitatea că dinții să fie ușor sensibili la dulce și rece, dar problemele sunt mai degrabă de factorul estetic”, adaugă specialistul.

Din fericire, pătarea dinților poate fi remediată în mai multe feluri. Iată ce soluții ai la îndemână:

“Se pot face albiri dentare, fie în cabinetul stomatologic, fie acasă. Se pot aplica fațete cu compozit/ ceramică sau, în cazul discromiilor severe, se poate opta și pentru restaurări protetice fixe tip coroană ceramic”, spune dr. Nassar.

Există soluții viabile și pe termen lung? Desigur!

“Se recomandă evitarea alimentelor colorante și a fumatului pe perioada albirii și după albire, pentru obținerea unui grad de satisfacție ridicat, sau limitarea consumului de alimente care colorează și a fumatului pe termen lung după aplicarea fațetelor/coroanelor. Se recomandă hidratare cu apă, igienă orală bună, folosirea apelor de gură și losirea dușurilor bucale” încheie medicul specialist.

Nu uita, pentru o dantură sănătoasă periză-ți dinții în fiecare zi, dimineața și seara! 

Pentru informații și programări contacteaza Clinica de Implantologie Dentară Lorelei Nassar –  http://www.drnassar.ro.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *