6 lucruri pe care nu le știi despre dublajul filmelor

  • Cinema City Micile Voci Mari 1 (1)Procesul de dublaj nu este atât de simplu precum pare. Dublarea personajelor din animații este o adevărată artă, care presupune câteva eforturi din partea celui care își împrumută vocea, ca de exemplu: trebuie să ții cont de sunet și de imagine, să intri în pielea personajului și să îi redai cu exactitate stările. Îți oferă posibilitatea să-ți testezi limitele talentului, este o muncă disctractivă și amuzantă și în plus, ești și plătit pentru asta.
  • În România, primul dublaj în cinematograf s-a făcut în anul 1995, pentru filmul pentru copii “Babe-Cel mai curajos porc din lume”, iar inregistrările de voce s-au făcut la Londra.
  • Una dintre cele mai cunoscute voci din dublajul românesc este vocea actorului Marius Săvescu, care a colaborat cu majoritatea studiourilor de dublaj din București, vocea lui remarcându-se atât în animație, cât și în serialele sau lungmetraje.
  • La fel că în România, în Marea Britanie, Irlanda, tările nordice, Portugalia, Olanda, Grecia și Albania, dar și în Mexic ori Argentina, majoritatea producțiilor străine, mai puțin cele pentru copii, sunt subtitrate. În Portugalia, dublarea a fost interzisă prin lege pentru a proteja cinematografia locală.
  • în Germania, Franța, Italia, Spania, Cehia, Austria, Elveția sau Ungaria, dar și în Brazilia, Quebec, China sau Japonia, majoritatea filmelor ori serialelor străine sunt dublate, cu câte o voce diferită pentru fiecare personaj.
  • Cinema City lansează cea mai tare provocare pentru copii: dublarea a două personaje din superproducţia „Crăiasa Zăpezii 3D”! Dacă ai un copil talentat înscrie-l până pe 30 septembrie pe cinema-city.ro la concursul de dublaj de voce şi poate câştiga un rol în animaţia „Crăiasa Zăpezii”!

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *