Tot ce trebuie sa stii despre testul de toleranta la glucoza in sarcina

femeie insarcianta

In timpul sarcinii, intregul organism este supus unor modificari care necesita supunerea la anumite teste si investigatii. Printre testele efectuate se numara si gradul de toleranta la glucoza. Testul de toleranta la glucoza, cunoscut si sub denumirea de test oral de toleranta la glucoza, masoara raspunsul corpului la zahar. Testul de toleranta la glucoza poate fi utilizat pentru a depista diabetul de tip 2. Mai frecvent, o versiune modificata a testului de toleranta la glucoza este utilizata pentru a diagnostica diabetul gestational – tipul de diabet care se dezvolta in timpul sarcinii.

Astazi, dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital, ne spune tot ce trebuie sa stim despre testul de toleranta la glucoza in sarcina si legatura acestuia cu diabetul gestational.

Ce presupune testul de toleranta la glucoza in sarcina?

Testul de toleranta la glucoza implica, de fapt, un test de tip screening si testul efectiv de toleranta la glucoza. Pentru primul test, cel de screening nu este necesara o pregatire si nici o schimbare in alimentatie. Acesta presupune, efectiv, administrarea orala a unui lichid care contine glucoza, dupa care intervine partea de prelevare a sangelui la o ora distanta pentru verifica nivelul glicemiei. Daca acesta este prea rididcat, va fi necesar efectuarea ulterioara a unui test de toleranta la glucoza (nu toate femeile cu rezultat ridicat sufera efectiv de diabet, se poate ca organismul sa nu produca suficienta insulina pentru a procesa surplusul de glucoza). Pentru acest al doilea test, cel proporiu-zis, trebuie respectate urmatoarele recomandari: nu manca/bea nimic (8-14 ore inainte de test si nici in timpul sau). De data aceasta, se bea un lichid ce contine glucoza si se va preleva sange inainte si la fiecare 30-60 minute dupa administrare, urmarindu-se nivelul glicemiei de fiecare data. Ca interval de timp total, intreaga procedura va dura cel putin 3 ore.

De ce trebuie efectuat testul de toleranta la glucoza

„In cele mai multe cazuri, femeile gravide beneficiaza de primul test, cel de screening, in intervalul 24-28 saptamani de sarcina (iar intre 16-18 saptamani daca a avut si in trecut aceasta problema) care verifica existenta diabetului gestational ce nu prezinta intotdeauna simptome. Se urmareste concret daca organismul foloseste glucoza (un tip de zahar) in mod eficient. Statistic vorbind, pana la 14% dintre gravide sufera de aceasta afectiune.”, afirma Dr. Silviu Istoc.

Interpretarea rezultatelor

In general, un rezultat normal este reprezentat de o glicemie egala sau mai mica de 140 mg/dL dupa ce s-a consumat solutia cu glucoza. Un rezultat in parametri normali indica, de asemenea si faptul ca diabet gestational nu si-a facut aparitia.
„In schimb, un nivel al glicemiei mai mare de 140 mg/dL indica un rezultat anormal. Acesta recomanda un test oral de toleranta la glucoza care va indica daca femeia insarcinata are diebet gestational. Din punct de vedere statistic, 2 din 3 gravide care efectueaza testul nu sufera de diabet gestational.”, adauga Dr. Silviu Istoc.

Ce inseamna diabetul gestational

Diabetul gestational incepe atunci cand organismul nu poate produce toata insulina de care are nevoie pentru sarcina. Nivelurile scazute de insulina, combinate cu modificari hormonale, pot duce la rezistenta la insulina. Cand se intampla acest lucru, niveluri ridicate de glucoza se acumuleaza in sange.

Toate aceste pot conduce la urmatoarele complicatii: glicemie ridicata la fat si niveluri scazute dupa nastere, dificultati in timpul nasterii, un risc mai mare de rupere vaginala in timpul nasterii si sangerare dupa nastere, un risc de dezvoltare a diabetului de tip 2 in viitor.

Tratament

Daca rezultatele sugereaza ca nivelul glicemiei este ridicat, medicul poate recomanda urmatoarele sfaturi:
• Adoptarea unei alimentatii sanatoase adecvata diabetului gestational
• Practicarea de exercitii fizice usoare
• Monitorizarea nivelului glicemiei
• In unele cazuri, administrarea insulinei

Daca te confrunti cu aceasta problema, medicul iti va oferi consultanta cu privire la nevoile si planul de tratament personalizat, deoarece diabetul afecteaza diferit fiecare persoana.

Supranumit si doctorul care salveaza vietile nenascute, Silviu Istoc este medic primar Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, in cadrul Departamentului de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Ginecologica Minim Invaziva si la Clinica ProVita.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *