Bohemian Square – Festival de Cultura Urbana, aduce la Brasov „Ferestrele Lumii”

Clipboard01Ferestrele lumii se deschid pentru brasoveni si pentru turistii din inima tarii, intre 21-23 august, la Bohemian Square – Festival de Cultura Urbana. Fiind un eveniment complex ce reuneste felurite tipuri de activitati artistice pentru publicul avid de creativitate si cultura, Bohemian Square deschide noi orizonturi si starneste colaborari inedite.

Colectia fascinanta de lucrari a fotografului portughez de talie internationala, Andre Vicente Goncalves, numita „Ferestrele Lumii” va fi expusa in Piata Sfatului din Brasov, in cadrul festivalului Bohemian Square. Expozitia prezinta intr-un mod captivant evolutia arhitecturala a lumii si diversitatea fascinanta a fiecarui oras, exprimata chiar si la nivelul acestor detalii ale caselor, care sunt ferestrele. De la texturi si culori, la materialele folosite la tipuri de obloane, Goncalvez ne aduce aproape amanunte vizuale prin care putem cunoaste specificul unor locatii fermecatoare. Din Lisabona spre exemplu, artistul aduce ferestre incadrate cu faianta, transmitand astfel specificul orasului, pentru care faianta este un simbol inca din secolul al 16-lea. Din Evora, un alt oras portughez cuceritor, Goncalvez a ales ferestre incantatoare incadrate in pereti albi cu detalii galbene. In acest caz, albul este ales in decorarea caselor pentru a face fata caldurilor toropitoare din zona, care in timpul verii ating chiar 42 de grade Celsius, dupa cum mentioneaza si Washington Post.

Prezenta artistului la festival este posibila datorita deschiderii si sprijinului Ambasadei Portugaliei la Bucuresti. Sub tematica „Ferestre”, seria de lucrari a lui Goncalves este in deplina rezonanta cu scopul Asociatiei Bohemian de a deschide orizonturile comunitatii locale catre posibilitatile inepuizabile de exprimare prin arta. Aceasta tematica este regasita in fiecare sectiune a festivalului, precum si in instalatiile create de catre arhitecti talentati ai tarii, care vor fi expuse in centrul Brasovului. Astfel, festivalul Bohemian Square ofera vizitatorilor “ferestre” catre un viitor in care arta este accesibila, in care arta este intalnita la fiecare pas, integrata in cadrul urban, in atatea moduri incat fiecare dintre noi sa se regaseasca intr-o forma sau alta si sa se inspire. 

Una dintre surprizele pregatite de Bohemian Square este o interventie artistica pe unul dintre autobuzele RAT Brasov, care si-a dovedit dorinta de exprimare prin arta si deschiderea la nou. Vizitatorii Bohemian Square sunt invitati sa se bucure de un moment de creatie artistica pe autubuzul expus in Piata Sfatului. Unul dintre obiectivele festivalului fiind deschiderea catre nou si inedit si generarea unor schimbari pe termen lung, ne bucuram de faptul ca spiritul festivalului va dainui in oras si gratie acestui autobuz care fi repus in circulatie mai boem, mai optimist, inspirand trecatorii si calatorii.

Pentru deschidere si implicare dorim sa le multumim si sponsorilor nostri: Digi Life, Digi Mobil, Arvato, Raiffeisen, AutoKino, Kronospan, Schaeffler, Aqua Carpatica, si partenerilor si voluntarilor fara de care Bohemian Square nu ar fi putut deveni realitate.

Anul acesta, brasoveni si turisti deopotriva se vor putea bucura de manifestari artistice originale si neconventionale, printre care se numara: salon de design romanesc contemporan, instalatii arhitecturale si interventii artistice care vor reinterpreta spatiul public in cele mai creative moduri, expozitii de arte vizuale, trasee urbane alternative, concerte, proiectii de film si workshopuri creative pentru mici si pentru mari.

Urmareste-ne pe pagina de facebook a festivalului pentru a fi la curent cu toate noutatile: https://www.facebook.com/bohemiansquare.

Festivalul Bohemian Square sustine candidatura Brasovului la titlul de Capitala Europeana a Culturii.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *