Florin Ristei – În iubire „ești” la fel ca într-un dans In

A001_C026_03209C
„Am fost întrebat de-a lungul timpului despre diverse lucruri ce țin de viața mea personală și am evitat să fac acest lucru, considerând că muzica și proiectele mele sunt mult mai importante
De ceva vreme însă am trecut prin diferite stări care m-au ajutat enorm să creez. Și iată că în data de 29.08, chiar de ziua mea, v-am dăruit și mi-am dăruit una din aceste stări. Am ales să îmi deschid sufletul și să ofer publicului meu o bucată din el.
Piesa „Ești” a apărut atunci când credeam că există întrebări fără răspuns. Iar toate aceste întrebări erau legate de modul în care noi oamenii alegem să fim în relația de cuplu. Și pentru că îmi place să observ oamenii, am aflat o mulțime de lucruri interesante. M-am uitat la oameni de pe stradă, la oamenii care vin la concertele noastre, la cei care stau și se țin de mână pe una din băncile din parc, și mi-am dat seama că, deși suntem extrem de diferiți unii față de ceilalți, există acel ceva care ne face să fim la fel, iar acel ceva se numește – iubire.
Așa cum am vrut să exprim și în clip, am constatat că în relația de cuplu suntem precum doi poli care fie se atrag, fie se resping. Suntem exact ca într-un dans,  plini de senzualitate, forță, romantism, respingere, apropiere, tandrețe și pe alocuri brutalitate. Probabil că dacă totul ar fi atât de liniar, dansul s-ar termina mult prea repede și ar fi destul de fad.

Acele lumini și umbre scot în evidență toate calitățile și defectele pe care le avem, tot acel bagaj emoțional și informațional, cu care noi intrăm în relația de cuplu. De acolo însă, până la echilibru, e cale lungă.

De foarte multe ori am constatat că trebuie să lași de la tine, să faci acele mici compromisuri față de partenerul sau partenera ta, tocmai ca dansul să poată continua. Și cred că abia atunci când reușești să faci aceste lucruri, atunci renunți la orgoliu și ai curajul de a deveni vulnerabil în fața celuilalt.

Împreună cu trupa mea, FreeStay, am vrut să vă aducem în dar o piesă altfel, o piesă încărcată de emoție și romantism, dar și o piesă care să vă pună pe gânduri. Care să trezească în voi curajul de a fi cine sunteți și de a vă strădui ca în fiecare zi să fiți mai buni. Dacă veți asculta versurile cu atenție, sunt sigur că vă veți regăsi în povestea mea, pentru că, iubirea ESTE, așa cum și tu, cel care citești acum – EȘTI!” – Florin Ristei.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns