Sezonul doi Absența în 3 cuvinte. Cum îl descriu actorii

Vizual ABSENTA S2

Premiera noului sezon din “Absența”, producția originală AXN, se apropie. Începând de joi, 4 aprilie, de la ora 23.00, fostul agent FBI Emily Byrne (Stana Katic) se străduiește să revină la o viață normală după ce și-a salvat familia și și-a reabilitat numele. Măcinată de vină, dar și cu multe întrebări rămase fără răspuns, legate de perioada în care a fost răpită, Emily începe să investigheze mai multe piste, fiind ajutată de detectivul Tommy Gibbs (Angel Bonanni).

După ce un puternic atac terorist zguduie orașul Boston, biroul FBI pornește în căutarea vinovatului. Agentul special Nick Durand (Patrick Heusinger) conduce investigația, lucrând cot la cot cu agentul Derek Crown (Christopher Colquhoun) și noul psihanalist Julianne Gunnarsen (Natasha Little).

Între timp, ancheta lui Emily privind propriul trecut se transformă într-o vânătoare pentru a găsi un ucigaș în serie ale cărui crime au fost trecute cu vederea în tot haosul care a cuprins orașul Boston după atacul terorist.  Când o persoană care îi este apropiată devine victima criminalului, Emily revine în cadrul FBI pentru a-l putea urmări și opri, avându-l alături pe agentul special Cal Isaac (Matthew Le Nevez), fost ofițer Navy SEAL.

Cele două investigații FBI se ciocnesc atunci când o conspirație cu repercursiuni și mai mari este descoperită. Toate indiciile din această cursă contra cronometru o conduc pe Emily înapoi acasă, forțând-o să își confrunte demonii și traumele trecutului pentru a reuși să îi protejeze pe cei pe care îi iubește.

Serialul detectiv este produs pentru Sony Pictures Television (SPT) de Masha Productions și va avea 10 episoade a câte 60 de minute.

În timpul filmărilor, care au avut loc în Sofia, Bulgaria, atât actorii din primul sezon, cât și noii veniți (Matthew Le Nevez și Natasha Little) au fost rugați de echipa de producție să descrie noul sezon în doar trei cuvinte. Rezultatul – răspunsuri neașteptate, care pot oferi mai multe indicii despre ce se va întâmpla, dar și despre cum vor evolua personajele în sezonul doi.

“Luptă, obraznic și murdar” sunt cuvintele alese de Stana Katic, în timp ce Patrick Heusinger descrie noul sezon ca fiindintens, dramatic și curajos”.

Ce au ales ceilalți membri ai distribuției, dar și o scurtă descriere a personajelor pe care le interpretează în sezonul doi, puteți citi mai jos:

 Stana Katic“EMILY BYRNE”

Luptă, obraznic și murdar

După cei șase ani petrecuți în captivitate, în sezonul 2 Emily Byrne este acum un civil, care investighează pe cont propriu, fără știrea FBI-ului, pentru a afla răspunsuri legate de trecutul ei misterios.

Patrick Heusinger – “NICK DURAND”

Intens, dramatic și curajos.

Agentul FBI Nick Durand își trăiește viața alături de soția sa, Alice, și de fiul său, Flynn, menținând, în același timp, o relație complicată cu Emily, fosta soție. Pe măsură ce tensiunea crește în viața lui personală, Nick caută refugiul în munca sa de la FBI. Determinarea lui este testată atunci când un atac terorist violent în inima orașului Boston îl aruncă în prima linie a luptei pentru găsirea responsabilului.

Cara Theobold“ALICE DURAND”

Răsturnări de situații, secrete.

Sezonul 2 o găsește pe Alice Durand schimbată, cu o determinare de nerecunoscut și cu dorința de a-și proteja familia cu orice preț. Motivată de atacul terorist, își reia munca de psihoterapeut care ajută persoanele îndurerate, dând astfel un nou sens carierei sale, chiar dacă acest lucru amenință relația cu Nick.

Neil Jackson“JACK BYRNE”

Incitant, evocator și surprinzător

Jack este în plin proces de recuperare după o lungă perioadă de dependență, lucrând la spitalul local. Căutându-și scopul, dar și un mod de a se împlini, dezvoltă o prietenie cu Alice. Pe măsură ce apropierea dintre cei doi crește, Jack realizează că are o a doua șansă la viață.

Christopher Colquhoun – DEREK CROWN”

Exploziv, intens și surprinzător

Agentul special Derek Crown, șeful biroului FBI Boston, se luptă să gestioneze urmările atacului terorist în timp ce se ocupă și de un ucigaș în serie care face ravagii în oraș. Va fi capabil să gestioneze complicațiile care apar în urma relației sale personale cu reporterul Erica Lyle dar și rivalitatea profesională cu psihanalistul FBI Julianne Gunnarsen?

Matthew Le NevezCAL ISAAC”

Maniac, acțiune și sălbatic

La întoarcerea în FBI, Emily Byrne primește un nou partener, agentul special Cal Isaac, un fost ofițer Navy SEAL plin de optimism. Familiar cu demonii care o bântuie pe Emily, Cal se dovedește a fi un partener loial și plin de compasiune pentru ea, dacă aceasta îi va permite.

Natasha Little – JULIANNE GUNNARSEN”  

Tensiune, aventură și suspans

Julianne Gunnarsen este un agent FBI adus la Boston pentru a ajuta la capturarea responsabilului pentru atacul terorist. Enigmatică, ea nu se limitează la a profila atacatorul, ci îi analizează și pe cei din jurul ei. Dintre aceștia, partenerul ei, agentul special, Nick Durand, este cel mai la îndemână.

 

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *