Duminică, 15 decembrie, de la ora 18:00, elevii școlii de muzică Sonore vor susține un concert de colinde în Sala Mare a Centrului Cultural al Municipiului București – ARCUB (str. Lipscani, 84 – 90, Hanul Gabroveni), în scop caritabil.
Unele dintre cele mai frumoase colinde din repertoriul românesc și internațional vor fi interpretate, fie cu vocea sau la pian, de 40 de muzicieni ai școlii, care, în același timp, își vor dona o parte din hainele și jucăriile lor pentru cei mai puțin norocoși. Concertul de Crăciun al școlii de muzică Sonore, intitulat ,,A Christmas Story”, este al doilea eveniment caritabil organizat în cei 3 ani de activitate și sprijină campania ,,Dar din dar se face Rai” a Fundației GSL Grup (Grupul de susținere locală).
Perioada sărbătorilor de iarnă dezvăluie întotdeauna povești de viață impresionante, dar și dureroase în același timp. Anul acesta, în prag de sărbători, copiii școlii de muzică Sonore și-au propus să fie spiridușii lui Moș Crăciun și să facă tot posibilul ca prin muzică să le ofere copiilor abandonați, din orfelinate, un Crăciun magic. În România au mai rămas aproximativ 6000 de copii în instituțiile de tip vechi, care au nevoie de atenția și de sprijinul nostru. Prin urmare, elevii școlii de muzică Sonore s-au gândit că cel mai frumos mod prin care îi pot ajuta pe copiii abandonați și care se simt singuri este prin intermediul muzicii. Toți cei care vor urca pe scena Sălii Mari a Centrului Cultural – ARCUB vor dona o parte din hainele și jucăriile lor. Donațiile vor pleca către două centre de plasament din municipiul Făgăraș, jud. Brașov: Casa Maria și Floare de colț, unde locuiesc copii cu vârste cuprinse între 7 – 21 ani, care provin din medii familiale defavorizate și copii cu dizabilități. De asemenea, o parte dintre donații vor ajunge și la secția de pediatrie a Spitalului Municipal Dr. Aurel Tulbure din Făgăraș unde copii cu vârste cuprinse între 1-7 ani se află în grija asistenților sociali.
,,Am fost întotdeauna sensibili la orice cauză în care sunt implicați copiii. Ne-ar plăcea ca fiecare dintre ei să aibă o copilărie normală și să se bucure de un start fericit în viață. De aceea, am simțit că este și de datoria noastră să facem ceva, să încercăm să oferim un zâmbet celor care nu zâmbesc prea des. Și cum altfel dacă nu prin muzică” – a declarat Teodora Cotruță, Director al școlii Sonore.
Toți cei care doresc și pot dărui hăinuțe, jucării, rechizite, dulciuri și alte bunuri copilașilor lipsiți de posibilități materiale și financiare, o pot face în cadrul evenimentului sau între 16 – 20 decembrie, între orele 12:00 – 20:00, la sediul Sonore Music School, strada George Enescu, nr. 8. (Piața Romană).
Școala de muzică Sonore (http://www.school.sonore.ro) este o comunitate artistică unde toți elevii sunt încurajați să se dezvolte prin muzică. Misiunea școlii este de a crea legături puternice între oameni, prin muzică, de a-i ajuta pe elevi să se descopere pe ei înșiși prin cursurile oferite, dar și de a oferi posibilitatea fiecăruia să se exprime prin intermediul muzicii.