95% din problemele de fertilitate pot fi rezolvate!

parinti si tripleti 640Pe 15 iunie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Fertilității și, pentru prima oară în acest an, cupluri din România au participat la un eveniment special în Atena, la inițiativa clinicii de fertilizare in vitro, Genesis Athens.

Ziua de 15 iunie a fost declarată ca ZIUA MONDIALĂ A FERTILITĂŢII, la iniţiativa organizaţiei Assisted Conception Taskforce (ACT). O zi de sărbătoare şi de bucurie pentru cuplurile care şi-au realizat visul, reușind să creeze o familie, cu ajutorul procedurilor de reproducere umană asistată. În acelaşi timp este şi o zi de informare şi de îndrumare în ceea ce priveşte greutăţile pe care le întâmpină cuplurile infertile. 1 din 4 cupluri suferă de infertilitate la nivel mondial. 90 de milioane de cupluri din întreaga lume se confruntă cu o problemă de infertilitate, iar 85% dintre aceste cupluri nu cer niciodată ajutor medical de specialitate, deși este foarte probabil ca problema lor să poată fi rezolvată dacă s-ar adresa unui specialist.

specialist infertilitate

Infertilitatea este o boală. Și, ca de fiecare dată când ești bolnav, trebuie să te adresezi unui specialist, în cazul acesta unui medic specializat în probleme de fertilitate. El este cel care poate pune un diagnostic corect și apoi poate îndruma cuplul către un tratament adecvat. Infertilitatea se poate rezolva în 95% dintre cazuri, este de părere Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supra-specializare în infertilitate.

Problema infertilității este una care a luat amploare și la noi în țară, procentul de 25% din populația fertilă care are probleme din acest punct de vedere fiind valabil și în România.

Vârsta înaintată la care femeile încep să se gândească aă aibă un copil este una din problemele majore cu care ne confruntăm în acest moment. Cariera a devenit una dintre principalele cauze ale infertilității, nu numai în România, ci și la nivel mondial, a precizat doctor Andreas Vythoulkas.

 

poza hol clinica 640

La invitația clinicii Genesis Athens, câteva cupluri din România au sărbătorit această zi specială la Atena, la un eveniment creat special pentru cei care au reușit să aibă copii cu ajutorul procedurilor de reproducere umană asistată. Sunt cupluri care au reușit să își vadă visul cu ochii cu ajutorul personalului medical al clinicii Genesis, locul unde au ales sa facă fertilizare in vitro. Printre ele, familia Mișa, care a obținut o sarcină triplă în urma acestei proceduri.

A fost un sentiment minunat să putem revedea persoanele care ne-au ajutat să ne realizăm visul de a avea copii. A fost o adevărată multumire interioară și ne-am bucurat mult că am putut să le facem cunoștință cu aceste minuni care acum aproape un an au intrat în viața noastră. Revenirea la clinică a retrezit în noi sentimentele pe care le-am trăit atunci când am făcut FIV-ul, aici este locul nostru de suflet, iar clinica va rămâne mereu în inima noastră un loc special. Revederea a fost un cadou pentru noi și pentru micuții noștri, care în curând vor împlini un an de când au venit pe lume, ne-a spus Nicoleta, mama lui Alexandru Marian, Claudiu Anton și Robert Petru.

Colaborarea dintre clinica Genesis și pacienții din România a început de doi ani și jumătate prin intermediul doctorului Andreas Vythoulkas, timp în care 1.600 de cupluri au trecut prin această clinică pentru procedura de fertilizare in vitro.

Clinica Genesis Athens este una dintre cele mai bune din Europa, cu o rată de reușită de peste 50%, din prima încercare. Peste 20.000 de copii s-au născut cu ajutorul personalului medical de aici, de la înființarea clinicii și până în prezent.

Photo credit: Dan Brumar

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *