„Doamna Ministru” (Madam Secretary) și „Președinte de rezervă” (Designated Survivor) încep jocurile politice pe AXN

Doamna Ministru AXN 6

„Doamna Ministru” (Madam Secretary) și „Președinte de rezervă” (Designated Survivor), cele două noi seriale politice din grila AXN, au premiera în această seară, de la ora 21.00, respectiv 22.00.

Téa Leoni o interpretează pe Elizabeth McCord, Secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, care se ocupă cu determinare de diplomaţia internaţională şi nu respectă mereu protocolul când negociază probleme globale şi domestice, atât la Casa Albă, cât şi acasă, în „Doamna Ministru”. Profesoară de colegiu şi fostă analistă CIA care şi-a părăsit locul de muncă din motive etice, Elizabeth se întoarce în viaţa publică la cererea preşedintelui Conrad Dalton (Keith Carradine), care apreciază valorile apolitice ale lui McCord, cunoştinţele ei despre Orientul Mijlociu, flerul pentru limbile străine şi gândirea ei revoluţionară. Echipa lui McCord este formată din şeful de cabinet, Nadine Tolliver (Bebe Neuwirth), scriitorul de discursuri Matt Mahoney (Geoffrey Arend), coordonatorul de presă Daisy Grant ( Patina Miller) şi fermecătorul asistent Blake Moran (Erich Bergen).

În timp ce McCord dezbate problemele lumii a treia, negociază cu finețe cu demnitari străini și se luptă cu Russel Jackson (Željko Ivanek), șeful de cabinet al Președintelui, totul pare doar o încălzire pentru ceea ce o așteaptă când ajunge acasă la Henry (Tim Daly) și cei trei copii. Politica și compromisul au un cu totul alt sens acasă.

Întrebată ce a atras-o la acest rol, Leoni a răspuns  “Nu este oare visul oricărei fetițe să crească și să devină Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii? Am avut șansa să-mi împlinesc acest vis din copilărie”.

KIEFER SUTHERLAND

De la ora 22:00, acțiunea se mută în Biroul Oval în Președinte de Rezervă. Kiefer Sutherland îl interpretează pe Tom Kirkman, un membru al cabinetului care este numit, dintr-o dată, Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, în urma unui atac catastrofal asupra Capitoliului în timpul discursului despre Starea Naţiunii. În acest thriller dramatic, Kirkman încearcă să îşi protejeze ţara şi familia, în timp ce navighează pe o arenă politică instabilă şi încearcă să-l găsească pe cel responsabil pentru atac.

Cred că este un om plin de compasiune, una dintre marile sale calități este că îi pasă cu adevărat de oamenii care sunt mai puțin norocoși, ceea ce îl pune în dificultate în postura de Președinte. Mai mult, este și un soț și un tată bun. Să privești cum cineva cu o inimă atât de generoasă precum Tom Kirkman ajunge unul dintre cei mai puternici oameni din lume nu este pentru cei slabi de înger”, și-a caracterizat Sutherland personajul Tom Kirkman.

Din distribuție mai fac parte Natasha McElhone (Alex Kirkman), Adan Canto (Aaron Shore), Italia Ricci (Emily Rhodes), LaMonica Garrett (Mike Ritter), Tanner Buchanan (Leo Kirkman), Kal Penn (Seth Wright) și Maggie Q (Hannah Wells).

În fiecare joi seara, de la ora 21.00, telespectatorii vor intra în lumea politicii americane și nunumai, vor afla cum se iau anumite decizii și vor trăi momente pline de suspans și situații-limită alături de cele două personaje principale – Elizabeth McCord și Tom Kirkman.  

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *