Casa de moda Burberry a pus un accent deosebit pe acest trend. “Patchwork and Prints” si “Classically Bohemian” sunt cele doua colectii pentru femei, respectiv pentru barbati care reflecta un aer boem, relaxat, dar studiat. Fotografiata de Mario Testino in zona St. James’s din Londra, sub indrumarea lui Christopher Bailey (Chief Creative si Chief Executive Officer Burberry), afisand distributie din care fac parte actrita Holliday Granger si muzicianul Tom Odell, campania de toamna contine o selectie generoasa de poncho-uri, esarfe si genti cu franjuri. Acestea sunt disponibile si in Romania, in magazinul Burberry din strada Luterena nr. 4, cel mai mare flag-ship store din sud-estul Europei.
Clasicele trench-uri bej sunt accesorizate cu esarfe din casmir cu franjuri care dau un aer vibrant outfiturilor autumnale. Poncho-urile sunt imbogatite cu franjuri pentru un aer country, britanic. Odata cu aceasta colectie au fost introduce doua modele de genti noi: Small si Large Ashby (cu canvas si franjuri din piele, cu un design ecvestru), dar si clutch-ul cu check si franjuri din piele intoarsa!
Cand porti franjuri, tine cont ca ele vor fi punctul de atractie al tinutei tale, asa ca restul pieselor care compun tinuta trebuie sa fie simple, dar de efect!