Jurnalistul Victor Vrînceanu va avea începând cu această lună o emisiune online, pe site-ul prosport.ro, dar și pe platformele de socializare ale publicației. În emisiune vor fi dezbătute cele mai importante subiecte ale zilei în sport.
Victor Vrînceanu a acceptat în decembrie 2019 oferta ProSport și a demisionat de la Gazeta Sporturilor după mai mult de șapte ani petrecuți în cadrul secției ”fotbal intern” a ziarului. Jurnalistul a fost implicat în acest timp în activitatea ziarului print, a site-ului online, dar și a proiectului video.
Începând cu 10 februarie, Victor Vrînceanu revine în online și va prezenta ”ProSport Live”, emisiune difuzată de luni până vineri începând cu ora 10:00.
”Nu aș fi crezut vreodată că voi părăsi Gazeta Sporturilor după toate satisfacțiile profesionale pe care le-am trăit acolo, dar noul proiect ProSport m-a convins imediat. A fost de ajuns să am o singură discuție cu directorul editorial Adrian Artene și cu producătorul general Bebe Nicola, pentru a realiza că atât site-ul prosport.ro cât și emisiunea ProSport Live vor fi la cel mai înalt nivel, unul nemaiîntâlnit până acum în România. Adrian Artene a ”transferat” cei mai buni oameni de pe piață atât pe partea editorială cât și cea tehnică, iar noul studio ”ProSport Live” este la cel mai înalt nivel. Emisiunea se va baza pe prezentarea celor mai noi informații din sport, interviuri cu personaje marcante ale sportului, dar și reportaje speciale. Avem toate condițiile pentru a vă informa cât mai rapid și corect pe voi, iubitorii de sport. Sunt sigur că în cel mai scurt timp, ProSport Live va fi pe toate telefoanele și laptopurile din România”, a declarat jurnalistul.
Attachments area