Namolul si apa sarata din Lacul Ursu au indicatii terapeutice pentru:
– sterilitate primară şi secundară, prin: obstrucţie tubară; insuficienţă secretorie ovariană
– disovulaţie, deficit de fază luteală; boală inflamatorie cronică pelvină; uter hipoplazic; ovare micropolichistice; sindrom aderenţial pelvin;
– endometrioză incipientă
– pregătirea uterului pentru fertilizare in vitro
– inflamaţii cronice genitale – anexite, metroanexite, salpingite, cervicite, colpite – cauzate inclusiv de infecţii trenante candidozice
– sindrom premenstrual; tulburări de ciclu menstrual – dismenoree, oligomenoree, amenoree; tulburări de climax
– stări postoperatorii în sfera genitală (după 3 luni postoperator) – prevenirea formării aderenţelor, inclusiv postneosalpingostomie de dezobstrucţie tubară
Cura ginecologica la Danubius Health Spa Resort se intinde pe o perioada de 2 saptamani. Aceasta include 30 proceduri printre care se numara: tampoane vaginale cu namol, irigatii vaginale cu apa sarata, impachetari generale sau partiale cu namol, bai cu apa sarata extras din Lacul Ursu, electroterapie, masaj medical. Pacientii primesc si consultatie medicala de specialitate, o serie de investigatii dar si consiliere pentru cuplu. Rata de succes in obtinerea unei sarcini dupa o cura de tratament la Sovata este de 18,5%.