Sezonul doi din S.W.A.T. debutează în forță de la ora 22.00 și îi găsește pe Daniel „Hondo” Harrelson și echipa sa, ultima redută în aplicarea legii în Los Angeles, pe urmele unor traficanți care au răpit nouă copii din Haiti. Un puternic cutremur care lovește orașul aruncă totul în haos și amenință cursa contra cronometru pentru a îi găsi atât pe micuții răpiți, cât și pe răpitorii lor. În același timp, în noul sezon, conflictele personale ale membrilor S.W.A.T., în special cel dintre Hondo și Street, încep să afecteze întreaga echipă și pun în pericol buna desfășurare a misiunilor.
Stephanie Sigman, Jay Harrington, Alex Russell, Kenny Johnson își reiau rolurile în noul sezon, cu Shawn Ryan (“The Shield”, “Chicago Code”) și Aaron Rahsaan Thomas (“Friday Night Lights”, “CSI: NY”) producători executivi.
De la ora 23.00, SEAL, drama militară care urmărește viețile profesionale și personale ale membrilor celei mai de elită unități Navy Seal, revine cu noi misiuni clandestine, peste tot în lume. Acțiunea noului sezon are loc la câteva luni după întoarcerea echipei Bravo din teatrele de război, cu Jason complet refăcut în urma contuziei suferite. Însă o nouă criză cu ostatici americani și o amenințare cu bombă pe o platformă petrolieră îi poartă în Golful Guineea. Conflictele nu ocolesc nici unitatea SEAL, unde Ray (Neil Brown Jr) contemplează cu ideea de a se înrola în altă echipă SEAL, după ce a pierdut încrederea lui Jason.
Sezonul doi, produs de John Glenn (Allegiance) și Christopher Chulak (E.R), îi readuce alături de Boreanaz și Brown Jr. și pe Max Thierot, AJ Buckley, Tony Trucks și Jessica Pare.
Trupele speciale “S.W.A.T.” și ”SEAL” știu mai bine ca oricine ce înseamnă curajul, sacrificiul, loialitatea și își pun din nou viețile în prima linie a focului pentru a îi salva pe cei care sunt în pericol, începând de luni, 8 aprilie, la AXN.