Lansată recent, piesa „EȘTI” a trupei Freestay, a strâns deja aproape 100.000 de vizualizări și comentarii în mediul online. O piesă fresh, cu un sound nou și demnă de coloana sonoră a unui film de dragoste, piesa spune povestea încercărilor prin care fiecare cuplu ajunge să treacă la un moment dat.
Piesa e romantică, iar clipul îmbracă versurile în lumini și umbre, dorind să exprime lupta interioară ce se dă în interiorul fiecărui îndrăgostit. Florin este de părere că într-un cuplu lupta de orgolii nu își are locul și că, doar prin cooperare și comunicare de la suflet la suflet, lucrurile se pot menține în echilibru. Iar dacă asta înseamnă să faci uneori o schimbare sau un compromis pentru celălalt, e util să fii deschis și flexibil.
La fel ca într-un dans, partenerii trebuie să fie atenți în permanență unul la celălalt, pentru a nu ajunge să danseze în contra-timp, iar pentru asta e nevoie de atenție, ascultare și compatibilitate.
Mesajul este unul extrem de simplu, dar încărcat de emoție, iar cei ce ascultă piesa, vor fi purtați preț de câteva minute într-o poveste de iubire în care se vor regăsi cu siguranță.
Așa cum spune și solistul vocal:”intimitatea înseamnă mai mult decât o vorbă sau un gest, intimitatea se simte și se manifestă atunci când doi oameni se află pe aceeași lungime de undă, iar piesa „Ești”, vine să spună că uneori, chiar dacă vom trece prin mici momente de dezacordare cu partenerul, ne putem baza pe această intimitate pe care am clădit-o în timp.”
Piesa o puteți asculta pe canalul oficial al Trupei FreeStay, pe Youtube sau Spotify și desigur, live, la concertele lor din această toamnă.
FreeStay înseamnă: Florin Ristei – voce, Șerban Niculae – clape, voce, Alin Teodorescu – clape, Alin Ilieș – chitară, Benny Andreica – bass și Vladimir Grafu – tobe.