Prestatia lui Moore este aproape de perfectiune: actrita transforma actul de a gandi intr-un test necrutator de identitate, intai triumfator, apoi tragic.
Alice spune ca intotdeauna a fost definita de intelectul sau, iar co-directorii Richard Glatzer si Wash Westmoreland construiesc o scena memorabila pornind de la aceasta baza.
Personajul lui Julianne Moore nu a avut o viata usoara: tatal sau a fost alcoolic iar mama si sora sa au murit intr-un accident de masina cand ea era inca adolescenta. De aceea, Alice a incercat mereu sa fie aproape de perfectiune, in viata si in cariera. Cu fiecare moment care trece in film, pe masura ce starea ei incepe sa se deterioreze, te intrebi daca Alice inca exista si daca a mai ramas ceva in trupul ei din ceea ce era candva.
Pelicula este bazata cartea neurocercetatorului Lisa Genova. Povestea, spusa din punctul de vedere al lui Alice, prezinta dezintegrarea ei zilnica, fiecare capitol afectandu-i autonomia si demnitatea.
O performanta mai putin spectaculoasa este cea a lui Alec Baldwin, cel care il interpreteaza pe sotul lui Alice, John. Replicile sale sunt atat de putine si atat de superficiale, incat ai putea crede ca are o aventura sau ascunde ceva. Pur si simplu nu se poate ridica la inaltimea situatiei.
Cu toate acestea, tanara Kirsten Steward, care o interpreteaza pe fiica cea mica a lui Alice, Lydia, face o figura frumoasa. Personajul sau este o tanara femeie, instabila emotional, care reuseste sa desprinda de viata ei pentru a fi alaturi de mama sa.
De mentionat este si coloana sonora, cu acorduri calde de vioara si pian. Ilan Eshkeri este cel care s-a ocupat de sunet.
La final, filmul „Still Alice” reuseste sa ajunga in cele mai profunde locuri ale sufletului tau si sa-ti trezeasca ganduri si intrebari pe care nu le credeai posibile.
Ce-ai face daca ai stii ca intr-un an nu-ti vei mai aminti nimic?