Exista sarcina fara simptome? Iata ce trebuie sa stii

unnamed

Nu este ceva neobisnuit sa te gandesti la sarcina si sa iti treaca prin minte un sir nesfarsit de simptome, de la greata de dimineata, arsurile la stomac pana la pofta exagerata de mancare si dureri ale sanilor. In timp ce multe femei le experimenteaza pe toate, exista si viitoare mamici care nu au simtit niciun simptom „al sarcinii” pe tot parcursul celor 9 luni.

Fiecare sarcina este diferita, iar astazi, dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital, ne lamureste cu privire la acest subiect delicat.

Sarcina fara simptome – De ce se intampla acest lucru

Testul a iesit pozitiv, in schimb tu nu ai niciun simptom, iar prima intrebare la cate te gandesti suna cam asa „este posibil?”. Raspunsul scurt este, da. Sarcina fara simptome este des intalnita, iar acest lucru nu inseamna ca bebelusul tau are probleme.

„Fiecare femeie trece printr-o experienta diferita in timpul sarcinii si, ca atare, nici simptomele nu sunt identice la viitoarele mamici. Sunt multe cazuri in care mama nu simte niciun simptom pana in luna a7a de sarcina. Dupa aceasta, incep sa apara manifestari precum cresterea poftei de mancare, greata, durere si multe altele. Unele mamici vad o aparitie progresiva a simptomelor, dar la celelalte, simptomele apar aproape fara nici un avertisment.”, afirma dr. Silviu Istoc.

De asemenea, daca te afli in stadiile incipiente ale sarcinii, este posibil sa nu simti nimic deoarece embrionul fertilizat devine implantat in uter de la 6 pana la 12 zile dupa ovulatie. In acest timp, organismul nu este constient de modificarile survenite. De asemenea, chiar daca nu vezi nici un simptom in stadiile incipiente, acest fapt nu inseamna ca nu o vei face niciodata. Este posibil sa prezinti brusc stari de greata la cateva saptamani de sarcina.

In spatele lipsei acestor simptome exista explicatii pe care ar trebui sa le cunosti daca te afli in aceeasi situatie:

Teama sau stresul. Gandul de a deveni o mama este atat de stresant pentru unele femei incat acestea ajung intr-o negare profunda – atat de adanca incat nu stiu ca sunt insarcinate. Negarea este un mecanism de aparare foarte puternic, facand posibila neconstientizarea oricarui simptom.

Simptomele sunt insesizabile. Pentru unele femei, schimbarile fizice ale sarcinii, cum ar fi cresterea in greutate, greata de dimineata, arsuri sau oboseala, nu au loc. Ori, sunt atat de lipsite de intensitate, incat viitoarea mamica nu le observa. In functie de organismul fiecarei femei, aceasta ar putrea trece de 30 de saptamani de sarcina fara sa fie observata.

Schimbarea greutatii. Daca o femeie este supraponderala sau greutatea ei este mereu oscilanta, ea poate sa nu simta bebelusul din burta. Cele cu o greutate mult peste limita normala, sunt predispuse la o lipsa a simptomelor mai des decat celelalte mamici.

Menstruatia. O femeie poate avea perioade neregulate ale menstruatiei din cauza stresului, a unor medicamente (cum ar fi pilulele contraceptive sau medicamente pentru epilepsie), din cauza obezitatii sau a problemelor de sanatate precum sindromul ovarului polichistic (PCOS), diabetul necontrolat sau o tulburare de alimentatie. Astfel, atunci cand menstratia intarzie, primul gand nu este mereu despre sarcina.

Sindromul ovarului polichistic. Simptomele chisturilor ovariene la femeile insarcinate sunt asemanatoare cu cele ale unei femei care nu asteapta un copil. In general, acestea sunt sub forma de durere pelvina, crampe, balonare si dureri in timpul actului sexual. Desigur, exista intotdeauna posibilitatea ca o femeie sa confunde aceste simptome cu simptomele sarcinii, mai degraba decat o alta problema, in special in cazul in care este vorba despre prima sarcina. Dar si invers, este posibil.

Exista, totusi, doua situatii care justifica ingrijorarea. Ambele se refera nu atat la absenta simptomelor, ci mai degraba la schimbarea simptomelor care apar brusc si fara explicatii. Apeleaza imediat medicul daca simti ca bebelusul tau s-a oprit brusc din miscari sau daca pana in acel moment ai experimentat simptome ale sarcinii, iar dintr-o data au disparut complet.

Modificarile miscarii fetale reprezinta o preocupare principala. Orice incetinire a miscarii sau o incetare completa a miscarii poate fi semnul unei pierderi iminente de sarcina. In timp ce unele simptome tind sa scada pe masura ce progreseaza sarcina, miscarea bebelusului nu se numara printre ele. S-ar putea sa existe zile cand bebelusul tau va fi mai linistit, dar daca miscarea se opreste brusc (sau se transforma dintr-o activitate dinamica intr-una foarte lenta), ar trebui sa faci imediat un consult.

„La fel de ingrijoratoare este disparitia brusca a simptomelor. Nu ma refer la femeile care nu au avut simptome de sarcina. Mai degraba, aici punem accentul pe cele care au avut simptome si acum acestea au disparut dintr-o data. Incetarea brusca poate fi semnul unei erori si a unei probleme de dezvoltare, mai ales in primul trimestru. Chiar daca nu exista alte simptome de avort spontan, este importanta o vizita cat mai rapida la ginecolog”, adauga dr. Silviu Istoc.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *