3 pași pentru a fi în formă primăvara asta

girl640x430Odată cu venirea primăverii, problema kilogramelor în plus, acumulate în perioada sezonului rece, reprezinta un subiect de interes pentru orice femeie. Astfel, adoptarea unei diete echilibrate devine obligatorie pentru femeile care își doresc să reintre în formă.

Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, iti prezintă trei pași simpli și la îndemână care favorizeza reușita oricărei diete.

Organismul resimte primăvara anumite carențe nutriționale. În cazul dietelor, este posibil ca aceste deficiențe chiar să se accentueaze, putând crea un dezechilibru. Este nevoie așadar în această perioadă de o atenție sporită în ceea ce privește stilul de viață și opțiunile alimentare. Disciplina și seriozitatea nu trebuie să lipsească nici în acest caz, iar prin respectarea a trei pași simpli se pot constitui premisele pentru a reintra în forma dorită.”, spune Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Hidratează-te corespunzător

O regulă de bază pentru o bună funcționare a organismului constă într-o hidratare corespunzătoare. De aceea, este necesar un consum de minimum 2 l de lichide pe zi.

În afară de apă, pot fi consumate ceaiuri neîndulcite, sucuri de fructe proaspete, dar și bere fără alcool. Pentru un tonus bun, e important să nu renunți la ceea ce îți face plăcere.

Cu doar 17 kcal/ 100 ml, cu mult mai puțin decât sucul de portocale sau de mere, berea fără alcool poate fi o variantă ideală de hidratare, mai ales că poate furniza oganismului și fibrele și antioxidanții pe care îi conține.

bere

Practică sport constant

Exercițiile fizice frecvente, indiferent de gradul de dificultate a acestora, sunt indispensabile pentru a beneficia de cele mai bune rezultate în timpul dietelor. În acest fel, corpul se tonifică, rezistența la stres crește și, în același timp, imunitatea. Mai mult, endorfinele produse de organismul tău în urma efortului fizic vor contribui eficient la starea ta de bine.

Oferă-i corpului tău aportul necesar de vitamine

Aportul de vitamine necesar organismului provenit din alimentație este la fel de important.

Astfel, vitamina C poate fi asimilată prin consumul de legume verzi, precum: urzici, ștevie, usturoi verde, ceapă verde, lobodă, leurdă, mărar etc. Acestea sunt și hipocalorice, rehidratante și mineralizante.

De asemenea, datorită conținutului scăzut de calorii, berea consumată moderat poate fi binevenită chiar și în cazul dietelor, putând fi o reală sursă de vitamine. Pe lângă sodiu și proteine, berea conține și vitamine din complexul B: niacina (B3), riboflavina (B2), piridoxina (B6) și acidul folic (B9), arată cercetătorii.

Mai mult, cu un conținut de peste 90% apă și cu doar 43 kcal/ 100 ml în varianta cu alcool, berea poate chiar să regleze nivelul colesterolului.

Un consum moderat de bere înseamnă o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați şi 330 ml/zi pentru femei, cu o concentrație alcoolică de maxim 5%.

Centrul de Studii despre Bere Sănătate şi Nutriţie
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine şi calitatea de Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriţie, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie, deţinând calitatea de Secretar general, şi dr. Mihaela Begea, doctor în ştiinţe inginereşti.
Infiinţat în luna decembrie a anului 2011 şi lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunității medicale şi a publicului larg.
Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul va finanţa anual studii de cercetare în domeniu, sub forma de burse acordate studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstăToate detaliile privind structura şi componenţa Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie pot fi găsite la adresa: http://www.beresanatatenutritie.ro.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *