Ritmuri de jazz la Școala de Muzică Sonore. Cursurile de Saxofon sunt disponibile începând din 1 iunie.

curs pian SONORE

Localizată în inima Capitalei, pe strada George Enescu, nr. 8, Școala de Muzică Sonore și-a reluat activitatea artistică odată cu sfârșitul stării de urgență cauzată de COVID-19. Toate cursurile individuale de pian, canto, chitară clasică, chitară electrică și ukulele au început să fie frecventate de micii artiști care au fost nevoiți să renunțe o perioadă la ceea ce le aducea bucurie: muzica. 

Pe lângă cursurile menționate, Sonore introduce cursuri de SAXOFON, un instrument mai puțin cunoscut de cei mici, dar care stârnește interesul adolescenților și adulților prin sonoritatea sa unică. 

CURSANTI SONORE

”Am cunoscut tot mai mulți tineri și adulți care sunt interesați de sonorități mai puțin cunoscute lor. Chiar aș putea spune că am cunoscut părinți și prieteni ai acestora care și-au exprimat curiozitatea cu privire la stilul jazz și atunci ne-am gândit că este momentul să oferim mai mult. Întâmplarea face că l-am cunoscut pe domnul Sorin Zlat Sr. la momentul potrivit, chiar când ne gândeam cum am putea materializa ideea noastră și cum am putea oferi cursuri de saxofon, un instrument deosebit asociat cu stilul de muzică jazz, celor interesați. Această decizie pe care am luat-o reprezintă încă o piatră la temelia comunității noastre. Ne dorim să oferim tuturor iubitorilor muzicii posibilitatea de a descoperi și alte genuri muzicale, de a încerca să se autodepășească, lucrând, bineînțeles, cu oameni care promovează calitatea”, a declarat Cotruță Teodora, Directorul Școlii de Muzică Sonore.  

Cursurile vor fi susținute de profesorul Sorin Zlat Senior, saxofonist de jazz, clarinetist, orchestrator și câștigător a numeroase premii. Artistul a colaborat cu muziceni de renume din țară precum Ion Baciu Jr., Petrică Andrei, Marius Vernescu, Anca Parghel, Tudy Zaharescu, Marian Georgescu, Liviu Mărculescu, Marcel Pavel, Luminița Anghel, Alexandru Arșinel, Doina Badea, Corina Chiriac, Big Band-ul Radio, dar și cu artiști internaționali. 

Sorin Zlat Sr

În stilul său interpretativ se pot regăsi influențe de la muzicieni de jazz și pop precum: Charlie Parker, Sonny Stitt, Dexter Gordon, John Coltrane, Michael Brecker, Kenny G., Candy Dulfer, Groover Washington și mulți alții. În anul 1979, Sorin Zlat Sr. a obținut Marele Premiu și Premiul pentru cel mai bun solist la Concursul de Jazz de la Sibiu, alături de trupa de jazz-rock ”Transfer”. Artistul a participat la festivaluri de renume precum Tokyo Jazz Festival, Luxemburg Jazz Festival, Balkan Jazz Festival, Sibiu Jazz Festival, Craiova Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival și a cântat în locații celebre, Vortex Jazz Club, Pizza Express (Londra) și Jazz Station Club (Bruxelles) fiind câteva dintre acestea.

Cursurile de saxofon se adresează tinerilor cu vârsta minimă de 14 ani și adulților. Cei care sunt interesați de aceste cursuri vor avea posibilitatea de a alege între două tipuri de abonamente, în funcție de numărul de ore pe care doresc să-l desfășoare lunar. Detalii despre cursuri și tarife pe http://www.sonore.ro

Școala de muzică Sonore este, înainte de toate, o comunitate artistică unde toți elevii sunt încurajați să se dezvolte prin muzică. Misiunea școlii este de a crea legături puternice între oameni, prin muzică, de a-i ajuta pe elevi să se descopere pe ei înșiși prin cursurile oferite, dar și de a oferi posibilitatea fiecăruia să își descopere talentul. 

 

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *