Mâncare asiatică și concerte în aer liber, la prima ediție a Asian Food Fest

Asian Food Fest_2

Între 19 – 21 iulie, Asia se gustă în Parcul Titan din București iar în cele trei zile vizitatorii se vor putea bucura de preparate japoneze, chinezești, coreene, turcești, thailandeze, indiene, libaneze și siriene și de un un mix de muzică live, dj, spectacole de dans, ateliere de inspirație asiatică și demonstrații de gătit. Intrarea este liberă iar programul este 10:00 – 21:00.

Concerte, dj și dansuri tradiționale și moderne

Pentru ca experiența călătoriei pe marele continent să fie una completă, atmosfera de festival de la Asian Food Fest este întregită de momentele artistice autentice sau interpretate de pasionații de cultură asiatică.

Astfel, pe 19 iulie, după ora 18:00, sunt de văzut un dans tradițional coreean din țara celor 3.000 de insule, interpretat de Ansamblul de balet Arabesque dar și un dj set cu ritmuri asiatice numai potrivite pentru o seară pe malul lacului. Deniz Cem, unul dintre cei mai apreciați artiști turci, ce s-a făcut remarcat și pe piața muzicală din România și Serkan, solist român de origine turcă, ce și-a cucerit publicul cu primul său single, vor susține câte un recital.

program Asian Food Fest

Sâmbătă, 20 iulie, programul începe înainte de prânz cu o demonstrație de arte marțiale coreene cu micii elevi ai școlii Taekwondo Lifestyle, dar se și cântă și se dansează K-pop cu artiștii aduși de Sarang Hangug și Dance Prestige iar Studioul de dansuri Elmas îi invită pe spectatori să se miște pe ritmuri orientale. După-amiaza este pentru degustări și relaxare cu muzica meșteșugit aleasă de Sașa Liviu Stoianovici, care mai apoi își aduce colegii din trupa Balkan Taksim pentru un amestec exploziv de folclor din Balcani și muzică electronică, cântat la instrumente aduse de departe.

Duminica este o zi dedicată dansurilor – o oră de K-pop care va face deliciul fanilor acestei muzici, dans tradițional japonez cu C-Town dar și Bollywood cu IndraDance Academy. De neratat este parada de peste 50 de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina, Afghanistan și Indonezia, un deliciu vizual plin de culoare.

Mâncăruri asiatice și demonstrații culinare

Pentru curioșii care își doresc să învețe tainele care fac preparatele coreene atât de delicioase, pe scena Asian Food Fest va avea loc zilnic câte o demonstrație de gătit: kimbap – varianta de sushi local și aperitivele jumeok bap și gimmari, unele dintre cele mai populare feluri din Coreea, preparate special pentru picnicuri în aer liber. Iar Darye sau ceremonia tradițională a preparării și servirii ceaiului va dezvălui secrete păstrate vreme de o mie de ani de către coreeni.

Ateliere pentru toate vârstele

Pe toată durata festivalului, vizitatorii pot participa la diverse ateliere, de la henna indiană și pictură pe apă turcească la caligrafie și pictură pe lampioane și evantaie japoneze și pot vedea expozițiile de pictură cu tematică coreeană și cea de pictură și suveniruri orientale.

Programul complet pe zile și detalii despre festival se pot găsi pe https://asianfoodfest.ro/ și pe FB: https://www.facebook.com/asianfoodfestbucuresti/.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *