S-a lansat primul cinema 4DX din Romania! Iata ce presupune experienta 4DX

Sala 4Dx 2Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din Romania, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinematografe din Europa,  a deschis ieri oficial cel de-al 18-lea multiplex al companiei, in Mega Mall, in urma unei investitii totale de 6,5 milioane euro.  Acest cinematograf inoveaza piata locala inaugurand prima sala 4DX din Romania, urmatoarele doua sali fiind planificate pentru deschidere in Constanta si Timisoara, pana la sfarsitul anului. Cinematograful din Mega Mall este dotat cu cea mai moderna tehnologie ridicandu-se la standardele cinematografelor din marile capitale ale lumii.

4DX este considerat la scara larga cea mai mare inovatie de pana acum in materie de tehnologie cinematografica. Dezvoltata in Coreea de Sud de catre Grupul CJ, lider pe piata asiatica de entertainment, aceasta experienta uluitoare a fost imbratisata cu entuziasm de catre marile studiouri de la Hollywood. Tehnologia 4DX ofera o experienta cinematografica revolutionara care activeaza toate cele cinci simturi. Noua sala 4DX benficiaza de scaune high-tech mobile si efecte speciale ce includ vant, ceata, fulgere, baloane de sapun, apa, ploaie si mirosuri, disponibile atat pentru filmele 2D cat si pentru filmele 3D. Aceste efecte sunt perfect sincronizate cu actiunea de pe ecran, dand nastere unei experiente cinematografe memorabile.

Sala 4DX

“În ultimii 10 ani, au aparut foarte multe schimbari pe piata de profil din Romania. S-au construit din ce in ce mai multe cinematografe in intreaga tara. Începand cu anul 2007, de cand face parte din circuitul cinematografic local, Cinema City a lansat 18 multiplexuri, toate fiind dotate cu echipamente de ultima generatie, oferind cea mai buna experienta cinematografica disponibila in acest moment la nivel mondial. Rezultatul: o crestere a biletelor vandute in cinematografele din toata tara, numarul lor majorandu-se de la an la an odata cu fiecare cinematograf nou deschis, de la 2 milioane bilete vandute in 2007 la 10 milioane de bilete in 2014. Anul acesta se anunta a fi unul si mai bun cu blockbustere promitatoare si  5 multiplexuri noi, planificate pentru deschidere in lunile urmatoare in Constanta, Deva, Drobeta Turnu Severin, Timisoara si Suceava. Asistam in ultimii ani la lansarea de noi tehnologii inovatoare, precum IMAX si 4DX, intensificand experienta cinematografica: nu mai alegi doar ce film vrei sa vezi, dar si cum vrei sa il vezi”, a spus Mooky Greidinger, CEO Cineworld Group, la deschiderea oficiala a cinematografului  din Mega Mall Bucuresti.

Cinema City Mega Mall se alatura Cinema City AFI Palace Cotroceni si Cinema City Sun Plaza, fiind al treilea multiplex al lantului deschis in Bucuresti. Cinematograful dispune de 14 sali, complet digitalizate, una dintre ele fiind sala 4DX, cu 128 de locuri, dintr-un total de 2.366.

Sala 4Dx 3

Prin lansarea multiplexului din Mega Mall, ce include prima sala 4DX din Romania, Cinema City isi subliniaza pozitia de lider de piata ca numar de cinematografe, numar de bilete vandute si inovatii in tehnologie.

Zilele acestea, in sala 4DX ruleaza filmul “Mad Max – Drumul Furiei 3D”. Preţurile biletelor pentru filmele 3D proiectate in sala 4DX sunt de 36 de lei, de luni pana joi, inainte de ora 17.00, iar dupa aceasta ora biletele costa 37,5 lei. De vineri pana duminica, inainte de ora 17.00, costul este de 43,5 lei, ulterior urcand la 45 de lei de persoana. Biletele pot fi cumparate de la casa de bilete, complet digitalizata, si online. Mai multe detalii despre noul cinematograf pot fi gasite pe website-ul http://www.cinemacity.ro.

Blockbusterele ce urmeaza a fi difuzate in sala 4DX sunt: Poltergeist, Dezastrul din San Andreas, Jurassic World.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *