Drama medicală “Doctorul cel bun” (The Good Doctor) continuă cu sezonul trei în această toamnă la AXN

The Good Doctor - Season 3

Drama medicală “Doctorul cel bun”, care a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume, revine la AXN cu sezonul trei, din 3 septembrie, în fiecare joi seara, de la ora 22.00.

Serialul “Doctorul cel bun” (The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie&The Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a unui tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California.

În noul sezon, doctorul Shaun Murphy continuă să își folosească talentele medicale extraordinare în cadrul spitalului St. Bonaventure, demonstrând încă o dată că poate salva vieți. Tânărul rezident și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare și interacțiune cu pacienții și colegii, dezvoltând relații de prietenie cu ceilalți rezidenți.

The Good Doctor - Season 3

Pe plan personal, sezonul trei aduce un alt tip de provocări pentu Shaun – acesta va explora pentru prima dată lumea complicată a întâlnirilor romantice, a relațiilor de dragoste, care se dovedesc greu de gestionat. Fricțiuni vor apărea și în cuplul format din doctorii Melendez și Lim, odată cu promovarea celei din urmă ca noua șefă a secției de chirurgie.

Antonia Thomas (Dr. Claire Browne), Nicholas Gonzalez (Dr. Neil Melendez), Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff ( Dr. Aaron Glassman) și Christina Chang (Dr. Audrey Lim) își reiau rolurile, în timp ce Jasika Nicole (Dr. Carly Lever) va avea o prezență permanentă în sezonul 3.

The Good Doctor - Season 3

Serialul este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios, cu David Shore (House) scenarist și producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost și Hawaii Five-0), Erin Gunn, David Kim și Sebastian Lee sunt și ei producători executivi.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *