Zilele Filmului Kazah, la ediția a V-a

Poster Kazakh Film Days EN

Ambasada Republicii Kazahstan în România, în parteneriat cu KMG International, prezintă Zilele Filmului Kazah, eveniment aflat la cea de-a cincea ediție. Două filme de artă lansate în 2019, opere reprezentative pentru cinematografia kazahă, vor fi prezentate publicului român, în cadrul unuia dintre cele mai mari evenimente de acest tip, găzduit de cinematograful Elvire Popesco, pe 11 și 12 decembrie.

„Cooperarea pe plan cultural este esențială pentru dezvoltarea relațiilor dintre state. Acest eveniment este o oportunitatea foarte bună de a prezenta cultura kazahă, istoria și tradițiile noastre publicului cinefil român. Organizăm Zilele Filmului Kazah în preajma celebrării a 28 de ani de independența pentru Republica Kazahstan întrucât ne dorim să aducem cele două națiuni cât mai aproape una de cealaltă.”- a declarat Excelența Sa Dl. Nurbakh Rustemov, Ambasadorul Republicii Kazahstan în România.

“Parteneriatul cultural româno-kazah reprezintă una dintre principalele direcții de implicare pe care compania noastră l-a dezvoltat în ultimii 11 ani. Am susținut numeroase proiectele culturale  conexe culturii românești și kazahe și continuăm să contribuim la dezvoltarea armonioasă a generațiilor viitoare prin susținerea educației prin cultură.” – Alexey Golovin, director departament juridic și afaceri corporative al Grupului KMG International.

Pe durata celor două zile de festival, vor fi vizionate următoarele filme:

Miercuri, 11 decembrie, 20:30 – Hanatul Kazah: Tronul de Aur (2019)

Joi, 12 decembrie, 20:30 – Fântâna adâncă

La sfârșitul proiecțiilor, criticul de film Irina Margareta Nistor se va alătura publicului pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *