Chef Alain Alexanian cu 1 Stea Michelin – „Ar trebui să mâncăm mult mai puţin, mai natural.”

Boneta Bucatar - Sarbatoarea Gustului - 2019

3 Chefi de talie mondiala vin joi şi vineri, 16 – 17 Mai în Bucureşti, în cadrul Salonului de Gastronomie, de la World Trade Center, Sala Plaza. Chefi renumiţi la nivel internaţional precum Alain Alexanian, Chistophe Geoffroy sau Colin Westal, vor împărtăşi din experienţa şi entuziasmul lor, în cadrul demonstraţiilor culinare în care vor oferi informaţii preţioase despre o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă.

Alain Alexanian este un chef francez care timp de 21 de ani a deţinut la Lyon un restaurant recompensat cu o stea Michelin. În lumea gastronomilor este recunoscut pentru lupta pe care o duce pentru alimentaţia sănătoasă. Pentru străduinţa lui a câştigat un premiul Palm D’Or pentru Dezvoltare Durabilă în 2015, Trofeul Gastronomic ”Bio & Health”, în 2011 premiul pentru cea mai bună carte de nutriţie din Franţa, iar în 2013 premiul de inovaţie în cadrul SIRHA, cel mai mare târg de profil din lume.

Bucătarul francez este adeptul alimentaţiei echilibrate, fără să propovăduiască excluderea zaharurilor şi a grăsimilor. Singurul amănunt de care trebuie să ţinem cont de sursa acestora. ”Tot spunem că nu trebuie să mâncăm zahăr şi grăsimi, dar nu înţelegem că nu avem nevoie de cele obţinute în mod industrial. Natura ne-a ajutat de la început să supravieţuim cu miere, cu fructoza din fructe, cu vânat. Astăzi avem foarte multă mâncare ceea ce nu este normal. Ar trebui să mâncăm mult mai puţin, mai natural. Acest lucru ar trebui să li se explice copiilor încă de foarte mici. Altfel, foarte cumpăra şi ei tot alimente super-industrializate. De exemplu, carbohidraţii ne-au ajutat să supravieţuim de mii de ani, dar industria profită de acest lucru, de faptul că este scris în ADN-ul nostru să mâncăm dulce, şi ne oferă zahăr în orice. ”, spune acesta.

Salonul de Gastronomie este un eveniment integrant al festivalului Sarbătoarea Gustului, aflat la ediția a IX-a şi organizat în cadrul sezonului cultural România – Franţa.

Sărbătoarea Gustului are ca scop educarea gustului tuturor consumatorilor, de la copii, până la părinţi şi chiar bunici, de la elevii bucătari din lieceele de alimentaţie publică, până la Chefi consacraţi și proprietari de business şi locaţii HoReCa. Prin informarea și transparența pedagogică asupra produselor, originilor lor și modului de producție și trasabilitate, prin transmiterea cunoștințelor și încurajarea unui comportament alimentar echilibrat și sănătos, se susține evoluția spre un comportament eco-responsabil și o dezvoltare durabilă.

Festivalul cuprinde o serie de evenimente desfășurate în școli, universități, restaurante și hoteluri, hypermarket-uri și târguri de alimentație și promovează meseriile din industria HoReCa şi din alimentaţie.

Evenimentul este parte integrată a proiectului Sărbătoarea Gustului – ‘Educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă şi dobândirea unei atitudini eco-responsabile’, organizat de Asociaţia Sărbătoarea Gustului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, susținut de reprezentații sezonului Franța-România prin Ministerele Afacerilor Externe România – Franța, Ambasada Franței, Institutul Francez, Institutul Cultural Român.

În cadrul evenimentului invitați speciali vor fi Ambasada Libanului, Ambasada Armeniei, Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii.

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *