Trupa STEMA a lansat clipul noului single, “Prizonier”

Silviu Sanda

Trupa de indie-alternativ STEMA, cunoscută prin piese precum “Fiecare Om”, “Bestial” , “Outro” sau “Săgeata”, a lansat clipul noii piese – ”Prizonier”. Cu un puternic mesaj, “Prizonier” ne duce într-o stare pe care reușim să o înțelegem chiar dacă nu am trăit-o.

“Și cum ai să spui ce nu poți povesti

Ar fi fost o poveste dacă ar fi…

Și cum ai să mori când ai trăit

Ca un ostatec sub acest chip”

“Cântecul este ca o cugetare, la umbra unui copac. Are o atmosferă solară. Ea curge precum un izvor”, spune Silviu Sanda, solistul Stema.

Videoclipul piesei, realizat de TimFilm, surprinde viața în esența ei și într-o formă evocată prin trei tipuri de manifestare artistică: pictura, sculptura și tâmplăria. Arta este cea care transcede timpul, fiind moștenirea omului pentru generațiile viitoare. Fiecare dintre noi lăsăm în urmă ceva și avem influență prin fiecare zi trăită și prin fiecare clipă de interacțiune cu lumea. Dar, cum rămâne atunci când vorbim de neîmplinire și de nerealizare?

“În clip sunt filmați trei oameni: pictorul Vasile Mureșan Murivale, sculptorul Andrei Bălan și tâmplarul Ioan Neagoe. Ei, în plan principal, reprezintă opusul celor spuse în textul piesei. Ei reprezintă omul care și-a găsit destinul. Dar, videoclipul te duce cu gândul că și aceștia ar putea fi prizonierii propriilor frici. În clip sunt tot felul de corelări. Pictorul Vasile Mureșan Murivale în acțiunea facerii, apoi un tablou de-al acestuia cu chipul lui Isus, tâmplarul fiind în mediul său și sculptorul care, de asemenea e surprins în momentul creației, iar apoi cadre cu chipuri sculptate de oameni – lucrările lui Andrei Bălan. Se pot corela și trage multe concluzii iar la final imaginația receptorului public va definitiva povestea”, explică Silviu Sanda.

PRIZONIER

Muzica si text – Silviu Sanda

Video – TimFilm

Trupa: – Silviu Sanda – Voce, chitară

Robert Voicu – bass

Bogdan Valentin Bereuca – drums

Voci feminine: Alexia Dobrică

Înregistrările au fost facute la SAE România sub atenția lui Cristi Dobrică.

Mix – Silviu Sanda

Master – Herman Van der Veen

Artiștii

Vasile Mureșan (pseudonim: Murivale) este un pictor român contemporan. Semnează cu pseudonimul Murivale. TVR a realizat de-a lungul anilor 7 filme documentare despre creația sa. Din multiplele sale realizări amintim: Expoziție internațională la Paris (1997-2000), Expune la Monaco (2010), Expune la Cite International des Arts din Paris (2012), Apariții în mass-media din Statele Unite (Euronews, CNN, etc.) (2013). Joacă în filmul „Voyage au coeur de l’Europe socialique“ de Pierre Merejkowschy. Deține un canal public pe YouTube unde a realizat și a postat peste 1 000 de filme documentare despre artiștii români contemporani. Expoziții representative: „Câți artiști sunt în România – Sixtina lui Murivale” din 2005 pentru care a luat premiul Uniunii Artiștilor Plastici; „Sixtine Zero 4” de la Căminul Artei din București din 2005; „Sixtine Zero 9” de la Monaco în cadrul Galeriei L’Entrepot și la Cărturești în 2010.

Sculptorul Andrei Bălan, deși tânăr, are o carieră în plină ascensiune. A semnat 2 cunoscute lucrări în spațiul public:  ”Monumentul eroilor cazuţi în Primul şi Al Doilea Război Mondial” din Comuna Prigoria, Judeţul Gorj, instalat în 2011 și “Monumentul Eroilor Pompieri”, Bucureşti, Sector 1, Cartier Dămăroaia, instalat în 2011.

Tâmplarul Ioan Neagoe este, așa cum îl definește solistul STEMA, “omul simplu de la sat, cel care duce mai departe meseria lui Isus. Blândețea sa, talentul și dedicarea față de această meserie atât de frumoasă fac din fiecare creație ce îi iese din mâini o capodoperă.”

STEMA

Trupa de indie-alternative STEMA este cunoscută prin piese precum “Fiecare Om”, “Bestial”, “Outro” sau “Săgeata”. Este formată din Silviu Sanda – Voce, chitara, Robert Voicu – bass și Bogdan Valentin Bereuca – drums. Solistul trupei, Silviu Sanda, spune că numele trupei l-a găsit foarte simplu. “Nu m-am gândit la nicio stemă, ci că muzica e stema noastră. Ne-o punem în frunte și defilăm cu ea.” Stema este pe piața muzicală de 8 ani, fără vreun moment de pauză. ”Prima piesă a fost în 2011 iar în noiembrie 2012 am făcut primul concert.”

STEMA are lansat 1 album, al doilea urmând a fi gata în 2020. La lansarea primului album, trupa a cântat pe scenă alături de Byron, Artan, Narcis Axinte, Harlequin Jack și are un featuring cu SuperEd de la Satra Benz la piesa ”Fiecare Om”.

 

 

 

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *