Pastila de a doua zi – când e bună și când nu

pilula de a doua zi fetede10

Pastila de a doua zi este un mijloc de contracepție de urgență, utilizată pentru a preveni o sarcină nedorită atunci când se întâmplă mici… accidente, să le zicem. În această categorie ar intra sexul neprotejat, ruperea prezervativului, omiterea administrării pastilelor anticoncepționale timp de 2-3 zile consecutiv sau eșecul folosirii altor metode de contracepție.

Pentru a fi eficientă, pastila de a doua zi trebuie administrată cât mai repede după „accident”. Luată în primele 24 de ore, în 95% dintre cazuri va preveni instalarea unei sarcini. După 72 de ore de la contactul sexual eficiența scade la 89%. A se reține că pastila de a doua zi nu poate acționa asupra unui ovul fertilizat deja implantat. Ea acționează în trei moduri: modifică ciclul menstrual întârziind ovulația, inhibă ovulația pentru ca ovarul să nu mai elibereze ovulul și poate irita uterul pentru a împiedica implantarea.

Este posibil ca, ulterior administrării, să apară unele efecte secundare. Acestea includ greață sau vărsături, stare de amețeală, oboseală, durere de cap, sensibilitate la nivelul sânilor, dureri la nivelul abdomenului inferior sau crampe, sângerări între menstre sau o sângerare menstruală mai abundentă. Atenție! Pastila de a doua zi poate întârzia menstra cu până la o săptămână.

În ce situații nu este recomandată

Pastila de a doua zi nu este potrivită pentru toată lumea. Există unele situații în care folosirea acesteia nu este recomandată:

  • dacă ești alergică la una dintre componenetele acesteia;
  • dacă folosești medicamente care pot scădea eficiența acesteia (de exemplu barbiturice);
  • dacă ești supraponderală sau obeză (nu va fi la fel de eficientă în prevenirea sarcinii cum este pentru femeile normoponderale);
  • dacă ești însărcinată sau alăptezi.

În mod normal, administrarea pastilei de a doua zi nu ridică probleme de sănătate majore. Cu toate acestea, dacă se constată o sângerare care persistă mai mult de o săptămână sau apar dureri abdominale severe constante pe parcursul a 3-5 săptămâni după folosirea ei, ar trebui să se ia legătura cu medicul. Aceste simptome pot indica un avort spontan sau o implantare a ovulului fertilizat în afara uterului, în general în trompa uterină (sarcină ectopică).

Referitor la frecvența cu care poate fi folosită pastila de a a doua zi, trebuie menționat faptul că aceasta nu este destinată folosirii regulate, ci strict în cazurile de urgență. În rest, există suficiente metode contraceptive moderne, care asigură o eficiență superioară și pot fi folosite pe termen lung. Și încă un lucru important: pastila de a doua zi, asemeni tuturor metodelor contraceptive în afară de folosirea prezervativului, nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Comenteaza cu facebook:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *